Dezvoltatorul de programe antivirus ESET a lansat un nou scaner malware menit să găsească şi să înlăture diferitele tipuri de aplicaţiile dăunătoare din sistem. Aceste aplicaţii cunoscute ca şi ‘rogue applications’, sunt acele programe dăunătoare care pretind că sunt bune sau chiar programe de care ai nevoie. Acestea pot fi programe antivirus false sau programe care transmit tot felul de notificări false.

Pe lângă detectarea şi curăţarea sistemului de aceste programe, Rogue Application Remover este capabil să refacă la loc modificările făcute de aceste aplicaţii malware în regiştrii sistemului. Este conceput pentru a găsi acele aplicaţii are afectează sistemul de operare într-un mod negativ şi care sunt greu de depistat de celelalte produse antivirus. ESET Rogue Application Remover nu trebuie considerat un înlocuitor pentru celelalte programe antivirus.

Rogue Application Remover

ERAR este un program mic, dar impresionant şi care trebuie rulat cu drepturi administrative, atât în modul normal cât şi în Safe Mode. Trebuie doar să daţi click dreapta pe executabil şi să selectaţi ‘Run as administrator’. Este recomandat să aveţi şi conexiune la internet pentru o mai bună detecţie şi pentru a putea trimite fişierele infectate la analiză.

De asemenea, ERAR va scana şi procele ce rulează şi le va opri pe cele pe care le consideră malware. Veţi fi întrebat de fiecare dată dacă sunteţi de acord cu ştergerea unui fişier. Scanare se face rapid, nu trebuie să aşteptaţi mult.

Rogue Application Remover este o aplicaţie gratuită. O puteţi descărca de pe acest link.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here