Software Removal

Google a lansat recent unealta Software Removal pentru Chrome care te ajută în momentele când browserul merge prost şi dacă apar tot felul de toolbar-uri nedorite.

Nu demult m-am confruntat cu o astfel de problemă, cu nişte reclame agresive şi un toolbar care nu vroia nici cum să dispară. O astfel de unealtă îmi era de ajutor, dar n-am dat de ea la momentul ală.

Google Software Removal este în stadiul beta şi poate fi folosit doar pe Windows şi doar pentru browserul Chrome. Ce face defapt această unealtă? Verifică browserul de programe de tip malware sau extensii care ar putea cauza probleme. Apoi va reseta toate setările şi va reveni la cele “din fabrică”.

Cum se foloseşte Software Removal Tool?

1. Vizitaţi pagina oficială pentru a descărca programul pe calculator. Este o aplicaţie portabilă şi nu necesită instalare.

2. După descărcare rulaţi programul şi acesta va începe să scaneze după programe nedorite. Dacă sunt găsite, veţi primi un mesaj cu numărul acestora.

3. Aveţi la dispoziţie butonul de eliminare a programelor. În funcţie de ce fel de programe sunt descoperite, s-ar putea să fie nevoie şi de restart al PC-ului.

4. La următoare deschidere a browserului Chrome veţi fi întrebaţi dacă doriţi să resetaţi setările. Daţi Reset şi veţi avea un browser funcţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here